• Luni - Vineri: 9:00 - 18:00
Urmărește-ne pe:

Întocmirea actelor adiționale

Documentația specifică relațiilor de muncă din cadrul unei firme

Actele adiționale sunt realizate de către departamentul de HR în contexte versatile. Dacă doriți să externalizați acest serviciu către AME HR Solution, puteți beneficia în mod sistematic de:

  • Conformitate cu prevederile legale - totalitatea modificărilor care sunt operate în cadrul companiei dumneavoastră ce țin de raporturile de muncă dintre angajați și angajatori sunt cu atenție analizate pentru a fi în conformitate cu legea.
  • Claritate - specialiștii de la AME HR Solution și-au construit în timp o reputație pozitivă în ceea ce privește comunicarea concisă cu reprezentanții companiilor.
  • Flexibilitate - totalitatea schimbărilor organizaționale, inclusiv cele de poziții, sunt reflectate în documentele specifice redactate sau în operarea în programul REVISAL.
  • Transparență - elementară în colaborarea dintre firme, transparența ajută la o înțelegere aplicată asupra schimbărilor.
  • Comunicare - este foarte important ca între AME HR Solution și clienți să se statueze o comunicare deschisă pentru a conduce la servicii de înaltă calitate.
  • Acuratețe - actele adiționale realizate trebuie să reflecte noile responsabilități, implicații financiare asumate în rândul părților.

Ce este actul adițional și care este importanța sa specifică?

Actul adițional pentru contractul de muncă are rolul de a evidenția o modificare în raporturile dintre angajat și angajator pe perioada derulării acestuia. Indiferent că vorbim despre o schimbare de poziție în cadrul firmei, gestionarea unui program de formare profesională sau chiar modificarea unor clauze importante prevăzute, acest act adițional implică o reconfigurare ce determină semnarea de către părți. Mai jos aveți prevăzute câteva situații concrete ce determină realizarea, de către echipa HR, a actului adițional pentru o situație specifică:

Modificări salariale

Dacă angajatul este calificat, din perspectiva muncii prestate, să primească bonusuri sau alte forme de recompensă, actul adițional trebuie să reflecte acest aspect.

Poziții și atribuții

Dacă pentru postul pe care este angajat unui salariat îi vor fi atribuite și alte responsabilități, actul adițional va trebui întocmit.

Modificări program

Indiferent că se trece de la part time spre full sau invers, generarea unui act adițional este necesară pentru a reflecta schimbarea.

Modificare locație

Mutarea într-o altă locație sau trecerea în remote trebuie atestată din punct de vedere juridic prin intermediul unui act adițional.

Profesionalism în întocmirea de acte adiționale cu AME HR Solution

Modificarea, completarea sau generarea unor actualizări privind contractele de muncă ale angajaților se reflectă în activitatea departamentului de HR prin realizarea de acte adiționale. Așa cum putem vizualiza chiar din nume, aceste acte au rolul de a atesta începerea unor modificări, fără a avea un efect de anulare asupra contractului inițial semnat. Dacă doriți să optați pentru externalizarea serviciilor de HR către AME HR Solution, cu siguranță această responsabilitate de întocmire va reveni specialiștilor noștri.

Este important să cunoașteți chiar la nivel de management condițiile în care se pot realiza modificări pentru contractele de muncă și implicit, momentul în care se realizează acte adiționale. Modificările precum: asumarea unei noi poziții în cadrul companiei, programul de lucru, locația, sistemul de recompensare, asigurarea unor beneficii sau chiar trecerea de la o perioadă determinată la una nedeterminată, toate aceste spețe vor avea rezonanță și legalitate dacă se realizează un act adițional la contractul de muncă. Ambele părți, angajatorul și angajatul, trebuie să semneze noile prevederi.

De ce să alegi AME HR Solution pentru domeniul resurselor umane?

Pe lângă modificările pe care le putem realiza prin intermediul actelor adiționale (modificări comunicate de către client firmei noastre în timp util), AME HR Solution îți poate oferi o paletă largă de servicii complementare, de la relaționarea cu diverse instituții ale statului până la armonizarea relațiilor de muncă de la nivel intern.

Pentru că oamenii reprezintă un izvor permanent de inspirație și creativitate, specialiștii de la AME HR Solution au învățat în timp să aprecieze la superlativ calitățile și să le pună în valoare. Plecând de la acest deziderat, prin serviciile oferite se încearcă o maximizare a potențialului și implicit, o creștere a productivității care să reflecte existența unui climat organizațional axat pe dezvoltare.

Intocmirea Actelor Aditionale

Cerere Ofertă

Plecând de la importanța acestui serviciu, vă invităm să ne contactați pentru oferirea unei oferte personalizate. Externalizarea serviciilor de HR poate conduce în mod inevitabil la o dezvoltare internă pregnantă, dar și la economii financiare considerabile.

Complementaritatea serviciului cu alte activități

Experți în resurse umane, noi, la AME HR Solution, ne-am propus să aducem fiecărui client plusvaloare atât prin intermediul procedurilor administrative, cât și prin zona de recrutare activă pe piața muncii. Astfel, totalitatea proceselor pe care le întreprindem vizează o complementaritate între juridic, administrativ și resurse umane, totul pentru a furniza expertiză de înaltă calitate celor care ne-o solicită.

Mai mult decât atât, pentru a armoniza relațiile de muncă, organizăm sesiuni de comunicare pentru a oferi angajaților contextul unei relaționări mai deschise, bazate pe valori comune. Dacă din perspectiva managementului unei companii aveți nevoie de o externalizare a serviciilor de resurse umane, cu siguranță AME HR Solution vă poate oferi acele servicii integrate de care aveți nevoie constant!